Interviu cu Sorin Pauceanu
- Jan 14
- 4 min read
„Am vrut să văd dacă se poate construi corect în România. Pe pielea mea.”
Ai trăit mulți ani în Marea Britanie. Ce a fost cel mai greu când te-ai întors în România?
Cel mai greu nu a fost să mă readaptez la oameni, ci la sistem. La birocrația absurdă, la lipsa de respect pentru timp și la logica inversă care te face să te simți vinovat că încerci să faci lucrurile corect.
În Marea Britanie, lucrurile sunt simple și logice. Cumpărarea unei mașini, de exemplu, înseamnă să rupi certificatul de înmatriculare în două — jumătate rămâne la tine, jumătate la cumpărător — iar actele vin prin poștă. Fără cozi, fără notari, fără primării.
În România, pentru exact același lucru, am pierdut săptămâni întregi între RAR, cozi, numere roșii, negre, „brief mic”, „brief mare”, traduceri, semnături și liste de așteptare pentru alte liste de așteptare.Unii oameni dormeau în mașină ca să prindă rând. Funcționari impertinenți. Mi s-a cerut „atenție” pe ocolite. La un moment dat am renunțat — am făcut o procură și am lăsat pe altcineva să se ocupe. Sistemul pur și simplu nu putea fi înțeles pentru o minte proaspăt întoarsă din UK.
Cum a continuat experiența odată ce ai decis să îți construiești propria casă?
Am vrut să văd cu ochii mei ce înseamnă să faci o casă în România legal, corect, fără scurtături. Am mers personal la ghișee, la autorități, ca să înțeleg procesele. Ore întregi pierdute la cozi pentru lucruri care puteau fi trimise prin email.
După trei luni în care cei de la Electrica trebuiau doar să dea jos un contor ca să pot demola vechea casă, am cedat. Am apelat din nou la „un om care știe sistemul”. A sunat la deranjamente și a spus că o furtună a rupt cablul și e pericol pentru trecători.În zece minute a venit echipa, a constatat că nu e nimic rupt, a primit o sută de lei și… problema s-a rezolvat.
Mi-e silă de sistemul ăsta. Dar probabil aș fi așteptat încă șase luni dacă nu găseam soluția asta.
Ai avut probleme și în zona tehnică? De exemplu, cu studiul geotehnic?
Da. A fost una dintre cele mai frustrante etape. Am căutat o firmă serioasă pentru studiul geotehnic și am schimbat cinci firme în trei luni. Promiteau că vin, iar când insistam că vreau un studiu real — nu „copy–paste de la vecinul” — nu mai răspundeau la telefon.
Le-am spus clar: nu contează cât costă. Eram dispus să plătesc oricât, doar să fie făcut ca la carte.
În final, am găsit o firmă serioasă. Au luat probe reale, le-au dus la laborator, au făcut încercările. Rezultatul? Solul era mult mai bun decât presupunea toată lumea. Am plătit aproximativ 50 de euro în plus pentru seriozitate, dar am economisit aproape 2.000 de euro, pentru că am putut optimiza fundația.
Cum a decurs relația cu verificatorul de proiect?
Aici a fost interesant. Reacția clasică a fost:
— Sorin, hai să punem bare de 16 mm, nu de 12 mm.
— De ce?
— Așa zice codul.
I-am explicat că am citit codul, că recomandarea este 16 mm, dar minimul obligatoriu este 12 mm. Apoi i-am arătat calculele. Verificasem fundația într-un scenariu absolut improbabil: cutremur de proiectare cu perioadă de revenire de 100 de ani, combinat cu zăpadă maximă și vânt extrem. Structura lucra la doar 20% din capacitate.
I-am spus, pe jumătate în glumă, că statistic am mai multe șanse să mă lovească un meteorit în cap în următoarea oră.
Reacția a fost neașteptată:
— Ai făcut tu calculele astea? Pot să mă uit și eu?După ce le-a parcurs, mi-a spus:— Felicitări. Nu am mai văzut așa ceva până acum.
Doamna Rodica, o verificatoare deschisă la nou, a înțeles și a semnat proiectul. Din păcate, știu și povești cu verificatori care îți aruncă dosarul pe jos sau te țin pe holuri cu orele. Sper sincer ca acești „dinozauri” să dispară din piață.
Cum ți-ai construit echipa de proiectare?
Mi-am format propria echipă de proiectanți din București, Brașov, Cluj, Timișoara și Bacău — oameni tineri, mulți cu experiență în afara țării, care folosesc tehnologia BIM.
Am coordonat toate modelele 3D în cloud, am avut întâlniri regulate online, am colaborat și am optimizat totul până la detaliu.Fără grinzi la vedere, fără țevi prin elemente structurale, fără improvizații.
Am calculat însorirea, unghiurile soarelui iarna și vara, orientarea și dimensiunea geamurilor, stratificațiile pereților, montajul corect al tâmplăriei, folii de etanșare, hidroizolații, termoizolații, sisteme moderne de încălzire și răcire, ventilație cu recuperare de căldură. Totul curat, logic, nimic lăsat la întâmplare.
Casa a fost gândită și din perspectiva familiei tale?
Absolut. Avem trei copii, așa că am proiectat casa pe etape de viață.Când erau mici, dormeau împreună. Mai târziu, pereții non-structurali pot fi mutați pentru camere individuale. Când vor pleca la facultate, zona lor se poate transforma în birouri, sală de conferințe, mini-hub sau chiar două apartamente de închiriat.
Instalațiile au fost gândite din start pentru aceste transformări: acces separat, izolație fonică performantă, flexibilitate totală.
Ai avut probleme și la autorizare?
Bineînțeles. Dosarul depus la primărie a fost respins. Motivul oficial: „lipseau niște dimensiuni”.Le vedeam clar pe planșe. Motivul real? Doamnei de la birou îi era lene să deschidă planșele A1 — prea mari, prea grele, risc de cafea vărsată.
Arhitectul mi-a spus calm:
— Sorin, fă-le A3. Îi plac planșele mici.
Am printat totul pe A3 și, miraculos, dosarul a fost aprobat.
Ce concluzie ai tras din toată această experiență?
A fost o combinație de frustrare, absurd și revelație. Am înțeles perfect prin ce trece orice român din diaspora care vrea să-și facă o casă acasă.
Dar am înțeles și altceva: cu strategie, calm și integritate, se poate.Poți face lucrurile corect, chiar și aici.
Rezultatul a fost o casă făcută cu sens, cu grijă și cu suflet. O casă de care sunt mândru.
Comments